a

Lorem ipsn gravida nibh vel velit auctor aliquet. Aenean sollicitudin, lorem quis bibendum auci elit consequat ipsutis sem nibh id elit dolor sit amet.

decembrie 2020

Linogravura este una dintre cele mai simple tehnici grafice. Desenul este transferat pe o placă de linoleum (în oglindă, deoarece la imprimare partea dreapta devine stanga tabloului) și apoi incizat cu dăltițe speciale. Placa de linoleum sculptat este apoi acoperită cu cerneală tipografică (cu rola, cu degetul, cu un burete, sau în alte moduri) iar motivul se imprimă pe hârtie prin presare (la presa tipografică, prin apăsare cu degetele, cu o lingură, cu un bec, etc.) si apoi se lasa la uscat ca. 2 zile. Lucrările de linogravură pot fi unicat (dacă cerneala este imprimată printr-o tehnică specială) sau realizate în serii mici (aceeași plăcuță cu aceeași culoare de cerneală plicată cu rola, până la erodarea plăcuței). Linogravurile multicolore se pot datora aplicării mai multor cerneluri tipografice pe aceași placă în același timp, aplicării succesive a mai multor plăci pe aceeași hârtie sau colorării manuale a gravurii cu acuarelă sau acrilic după uscare.Linogravurile se semnează și se datează de regulă în creion, se numerotează dacă sunt serii mici sau se indică prin EA faptul că sunt unicat (epreuve d'artiste, probă a artistului).

MarinEra pe vremea când eram inginer stagiar la o intreprindere la Turda. Până să-mi găsească o garsonieră directorul (om de treaba) mi-a găsit un mic spaîiu la un preot, prieten de-al lui. S-a nimerit atunci că voiam la un moment dat să fac un mic desen cadou unei fetițe tare drăguțe a unei cunoștinte. Fetiței i-am zis că-i ca un drăcușor. Și m-am gândit că asta ar fi cel mai potrivit sa fac. Un desen cu un drăcușor. Și ca acest drăcușor să nu aibă nimic malefic, din capul locului mi-am zis că ar fi f. bine să lăcrimeze. Și m-am apucat de treabă. Dar spre surprinderea mea, nu reușeam nicicum să obțin o expresie potrivită. Așa că am pregatit o mulțime de coli A4 și dă-i cu tușul negru până în sfârșit am obținut o variantă care m-a mulțumit și am rezolvat problema cu succes. Iar cu celelalte f. multe încercări numai bine am acoperit pereții cămăruței preotului, creîndu-mi un pic de spațiu personal. Când am primit garsoniera de la intrepridere am plecat în grabă de la preot și am lasat desenele pe perete. A doua zi m-a chemat directorul la el in birou și s-a apucat să râdă